Epilog

          Da, a mai trecut un an din viata mea, a ta, a tuturor. Sa fii fost un an bun, sa fii fost unul rau? Eu una, nu am de ce sa ma plang, am avut nenumarate succese, bucurii, am ras mult, am facut multe fotografii, am mers cu trenul… O, dar cat am mers cu trenul anul acesta!

          Probabil din cauza ca am inceput inca din a doua zi a anului, mi-a mers asa tot 2008-ul. Am plecat la munte, la Paltinis. Am schimbat o gramade de trenuri, am asteptat in gari, flamanzi si obositi. Dar ce-am trait acolo ne-a facut sa uitam toate neajunsurile, ba la intoarcere nici nu ne mai pasa de gerul care ingheta in noi totul, pentru ca aveam amintiri frumoase, frumoase… Imi amintesc de o mare de alb care m-a inconjurat de cand am pasit pe meleagurile muntenesti. Batai cu zapada, cazaturi pe gheata, mancare uneori cam rece la cantina, plimbari cu sania, schiat, filme cu videoproiectorul si cu fundurile inghetandu-ne pe paturile de pe hol… Si ce mai, Sibiul! Plimabari prin munte – multumesc cu aceasta ocazie Rianei si lui Sergiu: MULTUMESC! Datorita voua traiesc, terificul om de zapada, snooker si vin cald sub partie. Amintirile sunt nenumarate si deosebite.

            Apoi iunie, mare, tabara, tren. Ce minunat! Copii nebuni care nu se cunosteau si dupa cinci minute mancau unul de la altul, ca deh, foamea ne uneste pe toti. Si mai ales un drum de 12 ore spre 2 Mai, unde avea sa petrecem 7 zile si 7 nopti de neuitat. Rasarituri la ora 5, cu paturile in cap, balaceala, plaja (chiar si arsuri incredibile cateodata), inundatie in camera, bataie pe dush, urechelnite, Paula vacuta, pizza proasta la restaurant, sound-uri frenetice in club. Dar ce mai conta restul cand marea era la doi pasi. Ieseai din camera, deschideai portita, coborai cateva scari si iti simteai talpile scufundandu-se in nisipul fierbinte…

            Mai tarziu, sfarsitul lui iulie… fata a plecat in armata. O adevarata aventura, experienta pe care n-ai cum s-o uiti si n-ai cum sa simti ce-am simtit eu daca n-ai fost acolo… sa vezi cu ochii tai, sa gusti pe pielea ta din deliciul unformei militare, al bocancilor, al defilarii in zi de sarbatoare! Amintiri perene, unele peste altele ma inunda tot mai tare. Incredibil sentimentul trait acolo, zile de armata, nicidecum de vacanta. Aveam permisie cateodata seara 1-2 ore si fugeam ca nebunii de ne aruncam in mare si ne racoream sufletele infierbantate. Ce betie, ce betie… ce betie de trairi tumultoase intr-o simpla saptamana! Si apoi, ca la dus, inca 12 ore de la Constanta la Roman, intr-un tren unde n-aveai cum sa te misti, un tren prea obosit, batran, care ducea la casele lor oameni cu zambete pe fata si in suflete…

            O vara plina, un an plin. A trecut, dar va veni altul de la care am mari asteptari. Mi-am facut multe planuri, mi-am stabilit multe obiective. Numai sa vina anul, il astept cu bratele deschise si un pahar de sampanie in mana… It’s party time!